„Preşedintele Republicii a fost diagnosticat cu COVID-19 astăzi''. ''Acest diagnostic a fost pus în urma unui test PCR efectuat la apariţia primelor simptome'', a declarat Palatul Elysee într-un comunicat de presă.

„Conform instrucţiunilor sanitare în vigoare, aplicabile tuturor, preşedintele va intra în izolare timp de şapte zile. Va continua să lucreze pentru a-şi îndeplini prerogativele de la distanţă'', conform aceleiaşi surse.

Totuşi, Macron îşi va anula toate călătoriile viitoare, între care o vizită programată în Liban.

În această etapă nu este clar de unde a contractat Macron virusul. Şeful statului francez a participat la o reuniune a şefilor de stat ai Consiliului European în 10 şi 11 decembrie.

Primul ministru Jean Castex se va autoizola după ce a intrat în contact cu Macron în ultimele zile.

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, peste 2,4 milioane cazuri au fost înregistrate în Franţa, care are o populaţie de 67 de milioane, precizează Agerpres.