În context, Arafat a arătat că ultimele zile au crescut numărul locurilor la ATI, precizând, totodată, că testele antigen pentru COVID-19 vor ajunge în ţară până la finalul anului, după ce un prim lot de 300.000 de teste a ajuns deja în această săptămână.

„La acest moment se observă un trend uşor descendent. Dar asta nu trebuie sa fie un mesaj de liniştire, ci de precautie, astfel încât să menţinem acest trend. În ultimele zile, împreună cu domnul ministru Tătaru, am avut discuţii cu două regiuni, Bucureşti-Ilfov şi întreaga zonă de sud, am avut discuţii cu toate spitalele care sunt de urgenţă, spitale COVID, medici şefi secţii ATI și UPU, managerii spitalelor, directorii DSP-urilor (...) S-a discutat mai mult despre modul de gestionare a cazurilor şi mai ales creşterea în continuare a locurilor la terapie intensivă, acolo unde este personal şi este posibil.

În ultimele 48 de ore am distribuit 49 de ventilatoare suplimentare la cererea spitalelor care au avut capacitatea să crească numărul paturilor de terapie intensivă. Deja primele teste rapide de antigen au sosit în ţară. Astăzi vor fi distruite către camerele de gardă, deci în prima linie. De săptămâna viitoare vor începe să ajungă restul de 3 milioane şi vom începe să distribuim la serviciilor de ambulanţă şi acolo unde ne indică Ministerul Sănătăţii. Cele trei milioane de teste sperăm să le primim până la finele anului", a afirmat Arafat potrivit realitatea.net.