Potrivit CNCD, articolul cu titlul „Satana în sutană” scris de Cristian Tudor Popescu şi publicat la data de 28 octombrie pe portalul www.republica.ro, „depăşeşte limitele libertăţii de exprimare şi reprezintă faptă de discriminare” şi, ca urmare, a fost aplicată o amendă contravenţională de 5.000 lei.
Hotărârea a fost adoptată cu cinci voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere.
Colegiul Director a mai decis că reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate afirmaţia prin care, la postul Realitatea TV, în emisiunea lui Oreste Teodorescu, avându-l ca invitat pe Marius Paşcan, UDMR a fost comparată cu noul coronavirus care „pătrunde în organismul gazdei, după care, multiplicându-şi gena antinaţională, preia controlul deciziilor politice”.
În acest caz, a fost aplicată o amendă contravenţională de 2.000 lei faţă de Oreste Teodorescu şi Marius Paşcan. Această hotărâre a fost adoptată tot cu cinci voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere, anunță Agerpres.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului CNCD a decis amendarea lui Cristian Tudor Popescu pentru „Satana în sutană”.