UDMR va fi cheia viitoarea majorităţi parlamentare, în condiţiile în care PMP are şanse mici să treacă pragul electoral. Formaţiunea maghiară a decis să intre la guvernare alături de PNL şi USR PLUS, susţin surse politice pentru Adevărul. Ce ministere ţinteşte UDMR?

Votarea în Parlament a iniţiativei Fără penali în funcţii publice şi organizarea unui referendum pentru schimbarea Constituţiei, în primele trei luni de la încheierea pandemiei, eliminarea tuturor pensiilor speciale pentru parlamentari şi primari, cât şi alegerea edililor în două tururi, se numără printre măsurile cu care USR-PLUS va intra în negocierile cu PNL, PMP şi UDMR, în vederea formării unei majorităţi.

Biroul Electoral Central (BEC) a prezentat luni rezultatele parţiale ale alegerilor parlamentare din România pentru Camera Deputaţilor şi Senat. După 99% din voturile exprimate PSD e pe primul loc, urmat de PNL şi USR-PLUS, informează adevarul.ro.