„A fost o actrița foarte mare, o persoană foarte deosebită cu o înzestrare pentru meseria asta a noastră extraordinară”, a afirmat Alexandru Arșinel la Antena 3.

Acesta a vorbit apoi despre mutarea la Piatra-Neamț a actriței Draga Olteanu Matei, acolo unde ea a fondat compania teatrală pentru actori neprofesionişti „Teatrul Vostru”.

„Era actriță, era creatoare de scenarii, artistă de film, îndrumătoare în domeniul teatrului. Ea s-a retras la Piatra Neamț unde a format o echipă de teatru, cu care a participat la diferite concursuri. Președinta Festivalului de Umor «Grigore Vasiliu Birlic», de la Fălticeni. S-a retras într-o zona a țării, Moldova, iubitare de teatru și iubitoare de Draga Olteanu. Ea a fost foarte iubită în Piatra Neamț de către publicul de acolo, de către forul conducător pe care l-a sprijit cât a stat acolo”, a povestit Arșinel.

„O mare actriță…Am avut bucuria să joc alături de dumneaei. N-am să uit că a renunțat la aplauze să mă împingă pe mine pe scenă că să acaparez succesul. De o generozitate extraordinară. O mare animatoare de teatru. Un om deosebit. Te gândești de fiecare dată să spui ceva special că să încurci pe toată lumea. N-ai ce să spui, decât că a fost o foarte mare actriță. Ce să inventezi despre Draga Olteanu? Ea era așa cum era, era imensă!”, a mai spus Alexandru Arșinel despre Draga Olteanu Matei.