„Cu siguranţă, noile teste rapide sunt mai bune decât acele teste de detectare a anticorpilor, care s-au folosit mult prea mult, fără să aibă relevanţă. E un pas înainte, doar că testele care sunt, deocamdată, disponibile în România n-au specificitatea dorită pentru a fi de încredere 100%. Drept pentru care, în metodologia stabilită săptămâna trecută, se stipulează folosirea acestor teste la unităţile de primiri urgenţe doar pentru un triaj mai rapid al pacienţilor, urmând ca un test, fie negativ sau pozitiv, să fie validat printr-un PCR. Nici PCR nu e genial din punct de vedere al acurateţii, dar, deocamdată, rămâne standardul pentru diagnostic. Aceste noi teste vor fi, cu siguranţă, un ajutor pentru a ne mişca mai repede şi pentru a testa un număr mai mare de oameni. Au relevanţă, dar cu condiţia să fie şi de calitate. Ceea ce s-a adus până acum în ţară n-are nivelul de specificitate dorit, e loc de mai bine. Avem nevoie de mult mai multă rapiditate, vor fi un pas înainte” a spus medicul Andreea Moldovan, directorul medical al spitalului de boli infecţioase din Braşov.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat că 43.000 de teste rapide pentru Covid-19 vor fi ditribuite joi în unitățile de primire urgențe.

„Aceste teste sunt pentru cei care prezintă simptomatologie. După cum am menţionat, un barometru foarte important este prezenţa şi formatarea unităţilor de primiri urgenţe. Aceste 43.000 de teste, în primă fază, vor fi distribuite unităţilor de primiri urgenţe, tocmai pentru a decolmata aceste unităţi de primiri urgenţe şi a avea un rezultat rapid pentru cei care se prezintă cu simptomatologie.”

Tătaru a mai menționat că sunt alocate 100 de milioane de euro penru achiziția testelor rapide COVID.

„După cum ştiţi, la nivelul Comisiei Europene s-au achiziţionat şi se achiziţionează în continuare aceste teste pentru ţările membre în valoare de 100 milioane de euro.”

Medicul primar chirurg, Adina Alberts susține că testele rapide sunt o soluție pentru depista ușor persoanele infectate, precizează antena3.ro.

„Testarea rapidă este soluţia, pentru că în momentul în care ai găsit o persoană pozitivă toţi contacţii rămân doar trei zile în carantină după care sunt testaţi rapid şi atunci cei care sunt pozitivi sunt din nou trimişi în carantină, dar restul sunt liberi să meargă la şcoală. În loc de o carantină de 14 zile totul s-ar reduce la o carantină de 2-3 zile”