„Da, este adevărat, am cumpărat hotelul «Premier», cu spălătoria, restaurantul şi parcarea. Am semnat actele pe data de 6 octombrie. Nu mi-a fost teamă să fac această achiziţie în pandemie, afacerile se fac la risc. Eu sunt în comerţ din 2009 şi ştiu cum voi face ca acest hotel să meargă. Deocamdată îl vom renova, nu arată prea bine, ba chiar este spre degradare. Vom începe cu interiorul, iar de la anul cu exteriorul. Am o nepoţică de opt luni, pe Sophia, sufletul familiei, pentru ea l-am luat. Nora mea este manager la un hotel mare din Anglia şi mă va ajuta foarte mult în acest domeniu”, a spus Lucian Plămadă, omul de afaceri care a cumpărat hotelul, pentru click.ro.