Școlile din București, la fel, intră în scenariul roșu, astfel orele vor fi desfășurate în mediul online. Decizia CMSU rezultă din rata de infectare în Capitală - 3,19 la mia de locuitori.

Măsurile prevăzute în decizia Consiliului Municipal pentru Situații de Urgență:

  • purtrea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de prepare, comercializare și consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

  • activitatea restaurantelor și a cafenelelor din hoteluri, pensiuni sau alte unități de cazare este permisă pentru persoanele cazate;

  • activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

  • organizarea și desfășurarea activității în cinematografe, instituții de spectacole și/sau concerte este interzisă;

  • suspendarea temporară a activităților didactice care presupun prezența față în față, din unitățile de învățământ, cursurile desfășurându-se online.

Măsurile intră în vigoare pe data de 20 octombrie, la ora 0:00, menționează digi24.ro