Poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, pompieri şi poliţişti locali au efectuat mai multe percheziții pe raza întregului judeţ, cu privire la respectarea restricțiilor impuse de către autorități în contextul pandemiei cu COVID-19.

În urma perchezițiilor, poliția a identificat la un restaurant de pe raza judeţului Brăila, un eveniment privat, o nuntă, la care participau 65 de persoane, întrecând limita legală de persoane admise pentru un eveniment.

„Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei fiecare, atât organizatorului evenimentului, cât şi administratorului societăţii comerciale, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Nunta a fost oprită, iar organizatorii au fost amendați pentru încălcarea restricțiilor în plină pandemie.

Polițiștii vin cu un îndemn pentru cetățeni, pentru a avea grijă de sănătatea lor, dar și a celor din jur, menționează adevarul.ro.

„Recomandăm tuturor brăilenilor să păstreze distanţarea fizică şi să poarte masca de protecţie în toate spaţiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislaţia în vigoare”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.