Florin Cîţu a subliniat că actualul Guvern a eliminat o serie de taxe introduse de fosta guvernare.
„Faptele vorbesc pentru noi. Guvernul socialist a introdus supra-taxarea contractelor part-time, am eliminat-o noi. A introdus TVA defalcat, am eliminat noi. A introdus supra-acciza la carburant, am eliminat noi. A introdus OUG 114, care a fost un armaghedon pentru sectorul privat, a distrus sectoare întregi din economie, am eliminat noi. Asta este direcţia în care mergem noi. Anul acesta, deşi ştim că este un an dificil, resursele sunt limitate, a început o criză - cea mai mare criză din ultima sută de ani - am reuşit să creştem punctul de pensie cu cea mai mare valoare. Au crescut şi alocaţiile pentru copii cu 20% chiar dacă acest proiect a trecut de Parlament fără sursă de finanţare. O guvernare liberală înseamnă taxe mai mici, puţine, şi le plăteşte toată lumea, fără discriminări”, a declarat Florin Cîţu, citat de Agerpres.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, s-a aflat luni şi marţi în judeţul Neamţ unde a participat la o serie de întâlniri cu oameni de afaceri
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Florin Cîțu: „Guvernarea liberală înseamnă taxe mici, puţine şi le plăteşte toată lumea, fără discriminări”.