„Vreau să vă anunţ că s-a finalizat achiziţia de măşti pentru cei 2.300.000 de beneficiari, persoane aflate în situaţie de vulnerabilitate. Aceste măşti au fost predate către Direcţiile de Sănătate Publică, care urmează să le distribuie către cetăţeni prin intermediul administraţiilor locale. Aici trag un semnal de alarmă către primari, să nu se apuce să-şi facă campanie pe această temă. Aceste măşti sunt acordate pe baza unor anchete sociale, pe baza unor evaluări, cetăţenii au dreptul să primească măştile şi măştile respective trebuie să ajungă la oameni fără să fie vreo condiţionare politică, că le trece prin cap PSD-iştilor să facă şi chestii de-astea”, a afirmat prim-ministrul, sâmbătă după-amiază, la un miting electoral la care a participat alături de preşedintele USR Dan Barna, în Bacău.

Ludovic Orban a menționat că au fost achiziţionate, de asemenea, şi măştile care vor fi folosite în ziua alegerilor locale, iar acestea au fost trimise în teritoriu Prefecturilor, precizează hotnews.ro.