Fostul şef al PSD era programat la operaţie, însă ne se ştie de ce, nu a mai putut ajunge.
Flavia Teodosiu, apărătoarea lui Liviu Dragnea, a afirmat că după interviul acordat de politician pe 25 iunie, cinci zile mai târziu era programat la o operaţie pentru hernie de disc, ceea ce nu s-a mai întâmplat, încălcându-se astfel drepturile omului.
„I s-a agravat starea de sănătate în ultimele trei luni, în urma unor decizii luate de Penitenciarul Rahova. Afecţiunile lui erau cunoscute, a fost luată în calcul şi o operaţie mai amplă. Are multe hernii la coloană, o parte la cervicală şi unele la lombară", a declarat Teodosiu, potrivit antena3.ro
Avocata a explicat că Dragnea a făcut o cerere pentru a fi consultat la Spitalul Foişor, apoi şi-a stabilit o programare la acest spital, pentru 30 iunie.
„Pe 25 iunie, a fost convorbirea on-line (interviul - n.r.), iar programarea la spital era pentru 30 iunie. Pe 25 iunie, după convorbirea publică, i s-a comunicat că nu va mai fi scos la muncă, fără a i se mai da o explicaţie, situaţie care se mai menţine şi azi”, a mai precizat Flavia Teodosiu.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Dragnea, probleme grave de sănătate în penitenciar. Abuzuri la adresa fostului șef PSD.