Reprezentantul României la OMS spune că ar fi o idee bună ca profesorii să aibă prioritate la testare, dar recunoaște că o testare în masă, periodică, a cadrelor didactice este imposibilă în România

„Sigur, sunt unele unități sanitare care reușesc să-și testeze personalul medical periodic. Cadrele didactice ar fi mai greu de testat, pentru că școli avem răspândite absolut peste tot în țară, sunt, cred, vreo 7.000 de școli în România, or, din punct de vedere logistic, este un efort extrem de mare ca să poți să faci periodic recoltări, pentru că discuți de sute de mii de persoane care sunt implicate în activitatea didactică. O dată poți s-o faci, de două ori poți să faci, dar să faci periodic acest tip de determinare este puțin mai dificil”, a declarat profesorul Alexandru Rafila la Digi24.

De asemenea, profesorul Societății Române de Microbiologie susține că ar trebui să existe „un soi de prioritizare a testării” pentru cadrele didactice care au orice fel de simptom ce ar putea să sugereze infecția cu noul coronavirus: „Acest lucru ar fi în beneficiul limitării transmiterii în școli”, a mai adăugat Rafila.