Oamenii legii au anunțat că se fac cercetări în acest caz, iar băiatul în vârstă de 14 ani se va alege cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor.

„În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care apare o pisică introdusă într-un vas de toaletă de către un adolescent, vă comunicăm faptul că polițiștii din cadrul Postului de Poliție Agigea s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, potrivit Legii 205/2004", a declarat purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Andreea Iliescu.

Oficialul IPJ Constanța a precizat că, în urma verficărilor, polițiștii au stabilit că autorul faptei a fost un adolescent de 14 ani din comuna Agigea.

Animalul a scăpat cu viață în urma acestei întămplări.