Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș anunță că au finalizat cercetările într-un dosar penal pentru delapidare și fals intelectual în formă continuată.

Se pare că poștașul, un bărbat din Pitești, este bănuit că în perioada septembrie-octombrie 2019 a semnat în fals pentru primirea sumelor de bani în locul destinatarilor, a trecut date de legitimare fictive la forma de achitare pe taloanele de mandate de pensii, poștale, alocație, în acest fel însușindu-și contravaloarea respectivelor mandate.

Paguba se ridică la valoarea totală de 19.943,58 de lei.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.