„Românii cu pandemia, Guvernul PNL cu hoția!

În timp ce românii erau ținuți în case, Guvernul PNL a devalizat bugetul României! O spune clar ”Raportul Curții Conturi privind cheltuielile Guvernului în starea de urgență”, care dezvăluie nu doar amploarea jafului liberal, dar – ceea ce este și mai grav – demonstrează cu cifre faptul că Guvernul liberal a sabotat cu bună-știință sănătatea românilor!

Este obligatorie autosesizarea Parchetului în urma infracțiunilor constatate de Curtea de Conturi:

- Prejudiciu de aproape 700 de milioane lei

- 825 de cazuri de abateri, nereguli, erori și ilegalități

- Achiziția măștilor de protecție la prețuri de 100 de ori mai mari

- Achiziții de combinezoane și alte materiale sanitare la prețuri de până la 10 ori mai mari

- Subfinanțarea testării - doar 8 aparate PCR achiziționate din cele 32 pentru care au fost alocați banii în bugetul aferent perioadei 01.01. - 15.05.2020

- Punerea în pericol a vieții cetățenilor prin subfinanțarea secțiilor ATI

- Expunerea iresponsabilă a personalului medical din prima linie la îmbolnăviri, prin achiziții repetate de echipamente de protecție neconforme

- Alocarea cu întârziere și în mod deficitar a fondurilor pentru sprijinirea populației

- Plăți în avans de milioane de euro pentru ventilatoare care nu au fost livrate nici până în acest moment

- Plăți ilegale a costurilor de transport, livrare și manipulare a produselor contractate, deși acestea erau în sarcina furnizorului

- Achiziţii făcute prin contracte atribuite netransparent

- Salarii babane și sporuri acordate prin încălcarea legii

- Neplata la timp a şomajului tehnic (la finalul stării de urgență 21% din solicitări erau neachitate)

- Neplata la timp a indemnizației aferente părinților (la finalul stării de urgență 31% din cereri erau neachitate)

Guvernul PNL trebuie să plece urgent! Vom scăpa România de cel mai incompetent și hoț guvern din istoria României”, scriu cei de la PSD pe Facebook.