„Zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervina la un număr foarte mare de evenimente. Astfel, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 29 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgentă a salvamontiştilor”, arată reprezentanţii Salvamont România, duminică, într-o postare pe Facebook.
Astfel,s-au primit 6 apeluri pentru Salvamont Bihor, 4 apeluri pentru Salvamont Argeş, 3 apeluri pentru Salvamont Buşteni, câte două pentru Salvamont Azuga, Salvamont Bihor, Salvamont Zărneşti şi pentru Satu Mare şi câte unul pentru Salvamont judeţul Braşov, Salvamont Victoria, Salvamont Herculane, Salvamont Harghita - Gheorgheni, Salvamont Vâlcea, Salvamont Neamţ, Salvamont Hunedoara, Salvamont Alba, Salvamont Gorj, Judeţul Harghita.
De asemenea, s-au mai primit 16 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Salvamontiştii din întreaga țară au avut 29 de intervenţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore.