Conform unui comunicat transmis de comisarul-șef Cristian Erving Micu, purtător de cuvânt al Penitenciarului București Jilava, eroarea funcționarilor responsabili cu gestionarea documentelor de evidență a fost transmisă către structurile MAI, în vederea acordării de sprijin pentru localizarea și reîncarcerarea celor două persoane.
Ulterior, cei doi deținuți eliberați în mod eronat au fost identificați și conduși înapoi la penitenciar, pentru continuarea executării pedepsei.
„Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus efectuarea de verificări în vederea identificării cauzelor și vulnerabilităților privind activitatea Sectorului Evidență Deținuți, urmând ca, în raport de concluzii, să fie dispuse măsuri în conformitate cu prevederile legale”, se mai arată în sursa citată, potrivit stirileprotv.ro
A fost deschisă o anchetă internă pentru a se stabili cum a fost posibil ca cei doi pușcăriași să fie trimiși acasă din greșeală.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Doi deținuți de la Penitenciarul Jilava au fost eliberați din greșeală.