Primul Cod Galben de vreme rea intră în vigoare vineri, ora 14:00 și este valabil până la ora 21:00.

În intervalul menționat, în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20-25 l/mp și izolat 35-45 l/mp.

În intervalul 17 iulie, ora 21:00 - 18 iulie, ora 10:00, un alt Cod galben de vreme instabilă va intra în vigoare.

În intervalul menționat, în Oltenia, Banat, Crișana și sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp.

O avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ va intra în vigoare vineri, ora 23:00, și va expira sâmbătă, ora 9:00.

În Banat, sudul Crișanei și vestul Olteniei și al Carpaților Meridionali vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 30-40 l/mp și, izolat, 50-60 l/mp.

Încă o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuatăva intră în vigoare sâmbătă, ora 09:00 și este valabilă până duminică, 19 iulie, ora 22:00.

În intervalul menționat, în vestul, sud-vestul și centrul țării, precum și în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 15-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp.

Tot de sâmbătă, ora 9:00, până duminică, ora 22:00, intră în vigoare un Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ.

În Oltenia, local în Transilvania, Maramureș și la munte vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și vestul Carpaților Meridionali, 70-90 l/mp, informează ANM.