Scenele au avut loc sâmbătă, pe data de 27 iunie, în parcul Viva din Galaţi, sub ochii îngroziți ai părinţilor, copiilor şi adolescenţilor prezenți la acel moment în zona de agrement.
Individul de 32 de ani a început să se manifeste indecent chiar în mijlocul parcului, iar apoi a bruscat o femeie de 42 de ani, a pipăit-o şi a încercat să îi smulgă hainele.
După ce prima victimă a reușit să scape din mâinile bărbatului, atacatorul a observat în apropiere o tânăra de 16 ani pe care a început să o hărțuiască în aceeași manieră.
Un poliţist aflat în timpul liber l-a imobilizat pe agresor, predându-l apoi poliţiştilor de la Secţia 1.
„Poliţistul s-a autosesizat cu privire la faptul că bărbatul în vârstă de 32 de ani, care are un certificat de handicap de nivel mediu, a agresat sexual două femei, cu vârsta de 16 şi, respectiv, 42 de ani. Suspectul a fost predat lucrătorilor de la Secţia 1 Poliţie, unde a fost deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală”, a declarat comisarul Iulian Unguru, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, potrivit viata-libera.ro
Individul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, iar procurorul a decis plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Două femei din Galați au fost agresate sexual într-un parc. Atacatorul a fost lăsat în libertate.