Bărbatul din Gugești, comuna Botești, a fost oprit în trafic pentru control de către un echipaj al Poliției Municipiului Huși.

Pentru că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul l-a șocat chiar și pe pe polițistul care l-a oprit. Rezultatul a fost de 2,13 mg/l alcool în aerul expirat, adică 4,26 la mie în sânge.

Agentul de poliție l-a întrebat pe șofer dacă a mai putut vedea drumul. Bărbatul a răspuns că a văzut așa de bine încât a reușit să vireze către drumul spre sat.

Bărbatul a stabilit un nou record pentru județul Vaslui, după ce l-a depășit pe un alt șofer, ce a fost prins în data de 15 iunie cu o alcoolemie de 3,88 la mie în sânge.

Vasluianul s-a ales acum cu dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, i-a fost și suspendat permisul de conducere, arată vremeanoua.ro.