La fața locului, polițiștii au găsit o femeie de 39 de ani înjunghiată mortal și o fetiță de un an și trei luni ucisă prin asfixiere. În altă cameră, a fost găsit autorul, care s-ar fi sinucis.

„În dimineața zilei de 21 iunie, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat în vârstă de 60 de ani și-a înjunghiat mortal soția în vârsta de 39 de ani, iar într-o baie a locuinței a fost găsit cadavrul unei fetițe în vârstă de un an și trei luni care se pare că ar fi fost ucisă prin asfixiere. Ulterior, într-o altă cameră a fost găsit și autorul care prezenta mai multe plăgi, constatându-se și decesul acestuia”, au transmis reprezentanții Poliției Teleorman

Ancheta se află în desfășurare, iar cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.