Codul portocaliu - intră în vigoare sâmbătă, ora 15:00, și este valabil până duminică, 14 iunie, ora 02:00.

„În după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iunie) și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică (13/14 iunie), în Moldova, Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei local în Muntenia și zonele de munte vor fi perioade cu averse torențiale, grindină de dimensiuni medii și mari, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70-80 km/h) și frecvente descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp”, anunță ANM.

Codul galben - intră în vigoare de astăzi, de la ora 11:00, până marți, 16 iunie, la ora 10:00.

„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

În cursul săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării.