„Din 15 iunie, teatrele și instituțiile de spectacole administrate de Primăria Capitalei se redeschid pentru public. Cultura este esențială pentru viața unui oraș așa că am decis, împreună cu managerii teatrelor din București, reluarea treptată a spectacolelor cu public, acest anunt fiind asteptat de sute de artisti si mii de bucuresteni. Bucureștiul are la dispoziție, pentru desfășurarea activităților culturale, peste 10.000 de locuri în sălile de spectacol, iar criza sanitară a blocat accesul publicului la reprezentatiile teatrelor”, a transmis Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a precizat și faptul că fiecare instituție de spectacol își va lua toate măsurile necesare de siguranță pentru artiști și spectatori.

„Programarea spectacolelor va tine cont, în permanență, de evoluția epidemiologică în plan local și de măsurile ce sunt necesare, conform reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu existe riscuri de infectare a participanților la manifestări”, a mai scris Gabriela Firea.

Instituțiile care se redeschid sunt:

  • Teatrul Municipal ”L. S. Bulandra”

  • Teatrul „C.I. Nottara”

  • Teatrul de Revistă „Const. Tănase”

  • Teatrul Mic

  • Teatrul Tineretului Metropolis

  • Teatrul de Comedie

  • Teatrul Masca

  • Teatrul Odeon

  • Teatrul Evreiesc de Stat

  • Teatrul „Ion Creangă”

  • Teatrul de Animație „Țăndărică”

  • Teatrul Excelsior

  • Circul Metropolitan București

  • Opera Comică pentru Copii Sala Mare

  • Teatrul „Stela Popescu”

  • Teatrul Dramaturgilor Români
  • Spectacolele în spații închise sunt interzise

    „Atragem atenţia asupra anunţului făcut de primarul Capitalei, Gabriela Firea, referitor la redeschiderea spectacolelor de teatru ale instituţiilor aflate în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti în spaţii închise. Menţionăm faptul că, potrivit normativelor în vigoare, spectacolele se pot desfăşura doar în aer liber, cu participarea a maximum 500 de persoane, cu respectarea regulilor de distanţă şi de protecţie sanitară. Deocamdată, sunt interzise spectacolele desfăşurate în spaţii închise! În aceste condiţii, descurajăm astfel de iniţiative care riscă să pună în pericol viaţa şi sănătatea comunităţilor locale, fiind pasibile de sancţiuni contravenţionale sau penale.

    Facem apel la responsabilitatea managerilor teatrelor din Bucureşti să nu transpună în fapt o astfel de decizie a primarului general al municipiului Bucureşti. Menţionăm faptul că primarul Capitalei nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare, iar în cazul în care acest lucru se va întâmpla prefectul municipiului Bucureşti va acţiona pentru suspendarea unei astfel de hotărâri”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică, potrivit adevarul.ro.