Reprezentanţii companiei spun că se aşteaptă ca o parte din această schimbare în volumul vânzărilor să fie permanentă. În 2022, un sfert din vânzări ar urma să fie făcute online, în creştere de la 14% în 2019.

Chiar şi cu aceste creşteri, compania a înregistrat primele sale pierderi – vânzările totale au scăzut la 3.3 miliarde de euro faţă de 5.9 miliarde în aceeaşi perioadă din 2019.

Acest lucru a dus la o pierdere trimestrială de 409 milioane de euro pentru firma spaniolă, care deține, de asemenea, Bershka și Pull & Bear.

„Carantina a accelerat tendinţele existente, forţând retailerii să accepte că era digitală a început”, a spus Sophie Lund-Yates de la Hargreaves Lansdown.

„Zara lucra deja spre îmbunătăţirea capabilităţilor lor online, însă carantina a grăbit acest proces”, a completat ea, potrivit bbc.com

Inditex mai spune şi că va cheltui 900 de milioane de dolari pe an pentru următorii trei ani pentru a deschide magazine mai mari şi centralizate, dar şi pentru dezvoltarea platformei sale online. În acelaşi timp, va închide 1.000 de alte magazine mai mici.