Bătrâna se afla la munci agricole în zona respectivă. Din neatenție, aceasta a alunecat și a căzut de pe mal, de aproximativ 16 metri înălțime.
„Garda de Intervenție Ianca a intervenit cu mijloace specifice pentru degajarea unei persoane de sex feminin, în vârsta de 84 de ani, căzută în vechea albie a râului Buzău, pe raza localității Șutești”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, colonelul Ștefan Stoian, potrivit stiripesurse.ro.
Femeia era conștientă când a ajuns la fața locului un echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor. Acesta a fost apoi transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului O femeie de 84 de ani a scăpat cu viață după ce a căzut 16 metri.