„Trebuie folosită masca, dar dacă nu există măști de unică folosință, cred că este o soluție cu măștile textile care pot fi confecționate într-un timp relativ scurt.

Dacă ne uităm și la ordinul referitor la purtarea măștilor în școli, după 5 ani există recomandarea utilizării măștilor textile pentru că sunt mai rezistente, se pot fixa mai bine și chiar dacă n-au un grad de absorbție a particulelor sau deblocare a particulelor la fel de mare ca și măștile chirurgicale oferă o protecție convenabilă în pauze, când copiii se mișcă foarte intens și e bine să ne gândim și la această variantă”, recomandă Rafila.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Luminița Barcari, a susținut, luni, că după prima procedură de achiziție companiile invitate să participe nu s-au calificat, astfel că a fost demarată o nouă procedură. Din trei operatori economici, au venit doi – unul nu avea măști conforme, iar al doilea avea prea puține.

„În următoarea procedură am dat posibilitatea mai multor operatori economici să trimită disponibilitatea, iar dacă îndeplinesc condițiile, putem încheia contract cu mai mulți, dacă măștile sunt conforme.

Procedura implică termene foarte scurte, e de dorit că până în 2 iunie măștile să ajungă la școli.

Facem tot ce e necesar conform legii, astfel încât măștile achiziționate s ajungă în timp util în școli”, declară Bercari pentru digi24.ro