Social 21 Mai 2020 15:14

Două adolescente din Hunedoara au fost date în urmărire naţională, după ce au dispărut de mai multe zile de acasă. Oamenii legii fac un apel către toți localnicii pentru a da de urma adolescentelor în vârstă de 13 şi respectiv 14 ani, dispărute de la domiciliu.

Pe data de 20 mai, la sediul Poliţiei Hunedoara, s-a prezentat o femeie pentru a reclama că din 9 mai, fiica sa, Iulia Mercuran, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de acasă, „pentru a-şi vizita o prietenă”, şi nu a mai revenit.

„Până în data de 20 mai, reclamanta a ţinut legătura cu fiica ei, care a mai părăsit domiciliul, prin mesaje, pe o reţea de socializare, mesaje prin care minora i-a comunicat mamei că este bine, dar a refuzat să comunice telefonic cu mama ei sau să îi indice acesteia adresa unde se află în prezent”, a specificat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Când a plecat, fata era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni tip jeans, de culoare albastru închis, o bluză cu mâneci lungi, scurtă până la buric, de culoare albă şi era încălţată cu o pereche de pantofi sport, de culoare negru cu roşu şi talpă de culoare albă. Eleva are aproximativ 1,60 metri înălţime, aproximativ 50 kg, păr şaten-negru, vopsit negru, ochi căprui, ten închis la culoare şi are mai multe tatuaje (pe piept, la încheietura mâinii stângi şi la glezna unui picior).

De asemenea, autoritățile susțin că fata este probabil însoţită de prietena sa, Roberta Andraş, în vârstă de 13 ani (foto stânga).

„Cu privire la aceasta din urmă, Poliţia Hunedoara a fost sesizată de bunica ei despre faptul că, în cursul zilei de 15 mai 2020, în jurul orei 17:00, nepoata sa în a plecat de la domiciliu spunând că merge până la chioşc să cumpere nişte lapte, însă nu s-a mai întors”, a informat IPJ Hunedoara.

Adolescenta era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni jeans negri şi o bluză de culoare neagră. Aceasta are înălţimea de 1,63 m, greutate aproximativ 52 kg., ochi căprui spre verzi, păr vopsit blond, constituţie atletică.

„Poliţiştii au stabilit că Andraş Roberta Oana, în data de 19 mai 2020, a comunicat pe o reţea de socializare cu Mercurean Iulia, căreia i-a comunicat că ar fi fost lovită de către bunicul ei, iar acesta ar fi motivul pentru care a plecat voluntar de la domiciliul. Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara, potrivit adevarul.ro

Citeste si:
Tragedie la Seul: Peste 150 de morți după busculada de Halloween
Peste 150 de morți și aproape...

Despre autor:


Ultima actualizare: 21 Mai 2020 - 03 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.