"Au apărut astfel de demonstranţi şi în Germania şi în alte părţi. Oameni care s-au ghidat după reţelele de socializare, după manipulare şi dezinformare. După oameni care veneau şi ziceau că ei pot dovedi că e o conspiraţie mondială şi nu există virus. Din păcate, ştirea zilei este că există virus, că este periculos şi că, dacă ne jucăm cu această situaţie, se întoarce împotriva noastră. Tot ce am muncit împreună o să pierdem în următoarea perioadă şi mai ales la toamnă, dacă nu respectăm regulile", a afirmat Arafat la Europa FM, citat de Digi24.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a mai spus că nu doreşte nimănui să treacă prin experiența unei infectări cu noul coronavirus.

"Sau să aibă vreun apropiat care să păţească treaba asta. Abia atunci o să înţeleagă că nu este de glumit. Ei fac pentru că toată lumea se simte protejată şi sănătoasă. De ce vrem să ne testăm rezistenţa până la ultimul moment, să vedem apoi că am păţit-o?", a întrebat Raed Arafat.

Circa 200 de persoane s-au adunat, vineri, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta împotriva măsurilor luate de autorități pe perioada stării de urgență. Acestea nu respectă regulile distanțării sociale, insistând că pandemia de coronavirus este doar o minciună.