Cazul fetiţei din satul vasluian care i-a scris primarului să îi împrumute un telefon pentru cursurile online sau să îi cumpere unul în rate, pe care o să îl achite din alocaţie a făcut înconjurul lumii. După această întâmplare, primarul din comuna Şuletea, Ciprian Robert Tamaş, a spus că se strâng telefoane şi tablete pentru mai mulţi copii nevoiaşi.

„Fetiţa este eroul comunei noastre, datorită ei foarte mulţi copii nevoiaşi vor fi ajutaţi. Eu nu voi face niciun tabel, o să rog fiecare diriginte sau fiecare învăţător să stabilească cui îi vor da aceste mijloace de comunicare. Numai vineri au venit 5-7 tablete şi vreo 6 telefoane. Au ajuns prin curier, prin Poşta Română. Sunt bucuros că românul este solidar, răspunde la nevoile celor mai necăjiţi”, a spus primarul.

Povestea elevei la şcoala primară din sat, care mai are acasă încă şase fraţi a ajuns până în Australia.

„Sunt oameni din afara graniţelor ţării, din Germania. Chiar vineri am fost sunat din Australia de oameni care spuneau că au toată încrederea să trimită nişte bani. În plus, o companie va asigura 37 de telefoane. Vor sponsoriza, cu tot cu internet, cu tot cu abonamente”, a mai declarat primarul, citat de stiripesurse.ro

La şcoala din Şuletea sunt 30 de elevi care nu au tabletă, laptop şi nici măcar telefoane pentru a putea interacţiona cu cadrele didactice online.