Incendiul se manifestă pe o suprafață de 500-600 de metri pătrați, potrivit IGSU.

La fața locului au intervenit 5 mașini de stingere, un echipaj SMURD și unul de descarcerare, din cadrul ISU Maramureș și 3 mașini de stingere din cadrul serviciilor private pentru situații de urgență.

Din cauza degajărilor de fum foarte mari, autoritățile au fost nevoite să transmită un mesaj prin intermediul Ro-Alert, pentru siguranța locuitorilor din zonă, potrivit Mediafax.

Nu este deocamdată cunoscută cauza izbucnirii incendiului.