Bărbatul a omis să le spună autorităților despre deplasarea sa în Israel, împreună cu o angajată de la Evidența Populației.

Femeia a fost cea care a dezvăluit organelor de lege că a fost plecată în străinătate împreună cu fostul ofițer.

Bărbatul a fost internat inițial la Spitalul de Urgență „Dimitrie Gerota”, spital care a fost ulterior închis și a intrat în carantină totală.

Unitatea medicală a fost dezinfectată și igienizată, iar activitatea a fost reluată, potrivit unui anunț făcut, săptămâna trecută, de Grupul de Comunicare Strategică. Deși dezinfectată, Spitalul Gerota nu primește noi pacienți deocamdată.

Fostul ofițer MAI urmează să dea explicații în fața autorităților, pe numele său fiind deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Acesta ar fi infectat zeci de persoane, pacienți și cadre medicale din cadrul Spitalului de Urgență „Dimitrie Gerota”, potrivit Mediafax.