Doctorul Olguţa Sturza a mărturisit poveștile din spatele liniei întâi, experiențele pe care le-a trăit, dar și sfaturile pe care ni le poate oferi în cazul în care ne îmbolnăvim.

”Sunt foarte bucuroasă pentru că am reuşit să mă întorc ieri la serviciu, am două teste de control negative, am fost diagnosticată cu Covid 19 în data de 18 martie, am prezentat febră, iniţial frisoane, dureri musculare, tuse, dificultăţi la respiraţie”, a spus medicul primar de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava.

”Tratament cu Kaletra şi cu Plaquenil, m-am simţit din ce în ce mai bine, după 5, 6 zile am început să mă recuperez, şi săptămâna aceasta mi-am făcut testele de control PLUS TC 01.18 - 01.31 Aseară chiar am fost de gardă, azi noapte, la secţia medicală, acum sunt la servici, în secţia de boli infecţioase, şi mâine voi fi de gardă aici, în compartimentul de boli infecţioase”, a mai povestit aceasta.

Medicul recomandă tuturor colegilor să rămână calmi și să fie optimişti.

”Vreau să dau curaj, în primul rând colegilor, că o să se vindece şi o să ne întoarcem toţi la serviciu, o să fim o echipă unită, să salvăm vieţi, am nişte colegi foarte buni, sunt bine pregătiţi profesional şi aplecaţi spre pacienţi, iar împreună vom reuşi să facem din Spitalul Judeţean Suceava un spital modern, de elită, cum am fost şi înainte... Pacienţilor vreau să le dau speranţă şi curaj, sunte alături de ei cu tot sufletul, încercăm să-i facem bine, să lupte cu acest virus, să lupte cu boala, să aibă încredere că se vor vindeca, să aibă încredere în personalul medical”, transmite Olguţa Sturdza.