Poliţiştii din oraş controlează toate intrările şi ieşirile din localitate. Autoizolarea implică diminuarea accesului în oraşul Gura Humorului a persoanelor, în afara celor prevăzute în Ordonanţele 3, 4, 5 şi 6.

”Din evidenţele noastre, 70% din persoanele identificate cu declaraţii în timpul zilei erau din alte părţi. Încă nu aveam azi de dimineaţă nicio situaţie de infectare cu COVID-19 şi încercam, în limitele legii şi în conformitate cu prerogativele pe care le avem, să luăm măsuri pentru sănătatea publică a oraşului”, a declarat primarul orașului, Marius Ursaciuc.

De asemenea, acesta a menționat că toate drumurile secundare din perimetrul orașului au fost închise, fiindcă erau des folosite de către oamenii din satele din apropiere.

”Oamenii să înţeleagă că sunt magazine şi în localităţile din jur, în apropierea caselor lor. Sunt si bancomate. La Frasin sau la Păltinoasa. Mai sunt farmacii, benzinării înaintea filtrelor de la intrarea în oraş”, a mai adăugat edilul.