Potrivit sursei citate, politistii din Brezoi au fost sesizati vineri de catre un medic de la o unitate spitaliceasca, unde femeia s-a prezentat cu "retentie placentara", ea fiind trimisa ulterior la o maternitate pentru a fi operata, doctorii de aici fiind cei care au constatat starea de lauzie a acesteia, scrie Agerpres.
"In lipsa nou-nascutului au fost efectuate verificari pe raza orasului Brezoi, stabilindu-se ca femeia locuieste singura, fara forme legale, intr-un apartament, care apartine concubinului sau, plecat la munca in strainatate. S-a patruns in apartament, iar in baie, sub mai multe obiecte de vestimentatie, a fost descoperit un recipient din plastic, tip galeata, iar in interiorul recipientului a fost descoperit cadavrul unui nou-nascut de sex masculin", a precizat purtatorul de cuvant al IPJ Valcea, Catalin Udrea.
Pe numele femeii a fost intocmit dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere ori vatamarea nou-nascutului, cazul sau fiind preluat de un procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Brezoi pentru continuarea cercetarilor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Nou-nascut descoperit mort, intr-o galeata. Mama, banuita ca l-ar fi ucis la nastere.