Accidentul a avut loc pe DN15C, in localitatea Raucesti, judetul Neamt, in data de 8 septembrie, starea baiatului fiind grava, acesta aflandu-se in coma.

Un barbat in varsta de 60 de ani, care conducea pe DN15C, spre Falticeni, a lovit din plin baiatul de 8 ani, care nu s-a asigurat cand a intrat pe carosabil, iar soferul a intrat cu masina in sant, pe sensul opus.

O tanara de 29 de ani, pentru a evita impactul cu autoturismul condus de barbatul in varsta de 60 de ani, a virat stanga, lovindu-l si ea pe baietel.

"In urma impactului a rezultat vatamarea corporala a baiatului, care a fost preluat si transportat la spital in vederea primirii de ingrijiri medicale", a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Neamt, Georgiana Mosu.

Copilul a fost dus initial la Spitalul Orasenesc Targu-Neamt, cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral, stare comatoasa, fractura femur stang. Ulterior, acesa a fost transferat la Clinica "N. Oblu" din Iasi.

Politia continua investigatiile pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa.