"In data de 23 august 2019, s-a dispus extinderea urmaririi penale in rem si pentru complicitate la omor, urmare a sesizarii formulate de mama victimei Melencu Luiza Mihaela in data de 22 august 2019 cu privire la o presupusa activitate infractionala a numitei Dinca Elena, sotia inculpatului", a spus Banila, citat de ziuanews.ro.


Banila: Pe 7 august, a fost emis un ordin european de ancheta catre autoritatile italiene

"In vederea lamuririi cauzei sub toate aspectele si pentru a stabili intregul cerc de eventuali participanti la comiterea faptelor, confirmam emiterea la data de 7 august 2019 a unui ordin european de ancheta catre autoritatile judiciare din Italia, pentru obtinerea informatiilor necesare, precum si dispunerea unei comisii rogatorii catre autoritatile judiciare din Statele Unite ale Americii, in data de 25 iulie 2019. Prin ordonanta din 6 august 2019 s-a dispus comunicarea datelor privind existenta conturilor bancare, a datelor privind veniturile si tranzactiile imobiliare, a istoricului asociat administrator in cadrul societatilor comerciale, conturile societatilor comerciale astfel identificate detinute de catre inculpat, sotia sa, de cei trei fii si de fiica acestora si de ginerele si nora lor", a mai spus el, potrivit euractiv.ro.