In cazul clientilor cu personalitate juridica, apa pluviala este taxata de Compania de Apa Arad de la sfarsitul anului 2018, iar reactii au existat imediat, insa initial costurile nu au fost foarte mari. In primavara si vara acestui an, insa, pe fondul ploilor abundente, deci a cantitatilor mari de apa pluviala rezultata, compania a pretins sume foarte mari, chiar si de cateva mii de lei, in cazul unor firme.

Pe retelele de socializare, patronii unor firme au postat facturi in care se arata ca, pentru apa pluviala, platesc sume de cateva ori mai mari decat pentru apa potabila consumata. In medie, factura s-a triplat, reclama cei care au postat imagini cu facturile, potrivit Agerpres.

Patronul unei firme din municipiul Arad a declarat, joi, ca ultima factura a depasit 3.500 de lei, din care 2.900 a reprezentat serviciul de canalizare pluviala, iar restul a fost consumul de apa si canalizarea menajera.

"Am mers la Compania de Apa sa cer explicatii, iar doamna de la ghiseu mi-a spus, sec, ca nu are ce face, ca a plouat mult in ultima vreme. Deci eu sunt de vina ca a picat apa din cer si trebuie sa platesc. In acest ritm, ajung la faliment", a spus el.


Facturi de zeci de mii de lei, pentru apa de ploaie

Consilierul judetean Adrian Butunoi (PSD) a tras si el un semnal de alarma, joi, cu privire la aceasta situatie. El a afirmat ca, anul trecut, la cererea Companiei de Apa Arad, Consiliul Judetean, "prin votul consilierilor PNL, a instituit un nou bir pe spatele agentilor economici aradeni: taxa pe apa de ploaie".

"Firmele au ajuns bataia de joc a celor de la Compania de Apa, fiind nevoite sa plateasca facturi de zeci de mii de lei pentru apa de ploaie. Este strigator la cer ce se intampla in Arad, unde patronii platesc mai mult pentru apa de ploaie decat pentru gaz, curent sau apa potabila. Aceasta situatie este generata de o hotarare votata anul trecut in Consiliul Judetean de catre reprezentantii PNL, iar noi am spus inca de la acel moment ca este inacceptabil sa taxam si apa de ploaie", a declarat Butunoi.

Consilierul a mentionat ca a primit "nenumarate" sesizari in ultimele saptamani "de la oameni de afaceri disperati, care au de platit 5.000, 7.000, 10.000 de lei pentru apa de ploaie". Consilierul a spus ca va cere ca situatia sa fie discutata de urgenta in Consiliul Judetean Arad, urmand sa propuna eliminarea taxei, "care nu exista in alte judete".

"Legislatia a fost modificata prin OG 114/2018, unde se precizeaza faptul ca taxa 'poate' fi instituita in cazul in care e absolut necesar, adica societatea are probleme financiare grave, nu mai poate plati salariile, e in prag de faliment etc. Ceea ce nu e cazul la Arad", a mai declarat Butunoi.

Reprezentantii Companiei de Apa au precizat ca nu se factureaza apa de ploaie, ci serviciul de prestat pentru colectarea, transportul si epurarea apelor meteorice (pluviale), iar facturarea agentilor economici si institutiilor se face in functie de cantitatile de precipitatii cazute intr-o luna.