"Se pot vedea pentru prima data in municipiul Braila doua echipe de muncitori din Sri Lanka, pentru ca este o adevarata criza pe piata fortei de munca. In municipiul Braila, somajul este mai mic de 2% si mai sunt doar 60-70 de persoane asistate social cu drept de munca. Pentru ca nu au mai gasit muncitori din Romania si nici din Republica Moldova, a trebuit sa se gandeasca la o varianta pe care sa o poata pune in practica, pentru a finaliza lucrarile", a declarat Dragomir.

In municipiul Braila vor fi investite anul acesta peste 21 milioane de euro in covoare asfaltice, dupa cum a precizat primarul Marian Dragomir, scrie Agerpres.

"Primaria Braila a pus pe primul loc reabilitarea strazilor prin covoare asfaltice. Daca anii trecuti contestatiile la licitatii si procesele in instanta au blocat proiectele de reabilitare a strazilor, in anul 2019 multe strazi din municipiul Braila vor avea covor asfaltic nou. Anul acesta, vor fi investite pentru covoare asfaltice, in municipiul Braila, 21,3 milioane de euro", a spus Dragomir.

In paralel, se desfasoara lucrari de construire a peste 2.000 de noi parcari in toate cartierele din municipiu, iar elementul de noutate este ca, din toamna acestui an, rezervarea parcarii se va putea face si on-line, la fel ca programarea pentru cartile de identitate si certificatul de urbanism.