"Aici, impreuna cu voi, se simte caldura de a fi in familie, inconjurati de cei mici si de cei mari.(...) Romania este 'gradina Maicii Domnului' si in aceasta intalnire am putut sa-mi dau seama de aceasta, pentru ca ea este o Mama care cultiva visurile fiilor, care le pazeste sperantele, care aduce bucuria in casa. Este o Mama duioasa si concreta, care are grija de noi. Voi sunteti comunitatea vie si infloritoare, plina de speranta, pe care o putem oferi Mamei. Ei sa-i consacram viitorul tinerilor, al familiilor si al Bisericii. (...) Astazi, pe aceste meleaguri, este ziua copilului. Sa-i salutam cu aplauze puternice! As vrea ca primul lucru pe care-l facem sa fie acela de a ne ruga pentru ei: sa-i cerem Preacuratei sa-i protejeze cu mantia sa. Isus i-a pus in mijlocul apostolilor sai; si noi vrem sa-i punem in mijloc si sa reafirmam angajarea noastra de a-i iubi cu aceeasi iubire cu care i-a iubit Domnul, angajandu-ne sa le daruim dreptul la viitor", a spus Papa Francisc.
Suveranul Pontif a mentionat ca, pe masura ce tinerii cresc, nu trebuie sa uite lucrurile frumoase si pretioase pe care le-au invatat in familie.
"Este dificil sa mergem impreuna, nu-i asa? Este un dar pe care trebuie sa-l cerem, o lucrare artizanala pe care suntem chemati sa o savarsim si un dar frumos, totodata, pe care trebuie sa-l transmitem. Dar de unde sa incepem? As vrea sa fur din nou cuvintele acestor bunici: Elisabeta si Ioan. Este frumos sa se vada cum iubirea prinde radacini cu devotament si angajare, munca si rugaciune. Iubirea a prins radacini in voi si a dat roade. Asa cum spune profetul Ioel, cand tinerii si batranii se intalnesc, bunicilor nu le mai este teama sa viseze. (...) Pe masura ce cresti - in toate privintele: ca devii puternic, mare, ca iti faci chiar un nume - sa nu uiti lucrurile frumoase si pretioase pe care le-ai invatat in familie. Aceasta este intelepciunea pe care o dobandesti cu trecerea anilor: odata ce cresti, sa nu uiti de mama ta si de bunica ta si de acea credinta simpla si robusta care le caracteriza si le dadea putere si perseverenta pentru a merge mai departe, fara a se descuraja", a spus Papa.
Acesta a adaugat ca, in mod sigur, credinta "nu este cotata la bursa", nu se vinde si poate parea ca "nu foloseste la nimic".
"Insa credinta este un dar care mentine vie o certitudine profunda si frumoasa: apartenenta noastra in calitate de fii, si de fii iubiti de Dumnezeu. Dumnezeu ne iubeste cu iubire de Tata. Fiecare viata, fiecare dintre noi ii apartine. Este o apartenenta ca fii, dar si ca nepoti, ca soti, ca bunici, ca prieteni, ca vecini; o apartenenta in calitate de frati. Cel rau divizeaza, disperseaza, separa si creeaza discordie, seamana neincredere. Vrea sa traim 'distanti' de ceilalti si de noi insine. Duhul Sfant, dimpotriva, ne aminteste ca nu suntem fiinte anonime, abstracte, fiinte fara chip, fara istorie, fara identitate. Nu suntem fiinte goale si nici superficiale. Exista o retea spirituala foarte puternica care ne uneste, ne 'conecteaza', ne sustine si care este mai puternica decat orice alt tip de conexiune. Sunt radacinile noastre: constiinta ca apartinem unii altora, ca viata fiecaruia este ancorata in viata celorlalti", a afirmat Suveranul Pontif.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Papa Francisc, la Iasi: Aici, impreuna cu voi, se simte caldura de a fi in familie.