"Procurorii Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus la data de 27 martie 2019, in dosarul penal denumit generic "Timmermans", clasarea cauzei sub aspectul comiterii infractiunilor de abuz in serviciu, prev. de art. 297 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal, comunicarea de informatii false, prev. de art. 404 Cod penal si constituirea unui grup infractional organizat, prev. de art. 367 Cod penal, intrucat s-a stabilit ca nu s-a decelat niciun element/indiciu de natura sa conduca la presupunerea rezonabila ca faptele reclamate ar exista in materialitatea lor", se arata intr-un comunicat potrivit Ziare.com.

Procurorul Adina Florea a inregistrat, la sfarsitul lunii februarie, un dosar penal pe numele lui Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ), dupa o plangere depusa de un site apropiat de PSD, Lumea Justitiei (luju.ro).