Cea mai buna investitie inainte de a incheia tranzactia este o verificare in reprezentanta producatorului auto sau la un service dedicat. De acolo vei pleca cu o lista de reparatii necesare, pe termen lung sau scurt. Exista anumite defectiuni minore ale masinii care pot fi negociate din pretul de achizitie, ca investitie pe care ti-o asumi indata dupa ce a devenit a ta, printre care si:
Uleiul si filtrele Inlocuirea la timp a uleiului de motor si a filtrelor prelungeste viata masinii. Pentru orice motor, fluidul este vital. Pe masura ce trece timpul si parcurge kilometri, uleiul isi pierde din proprietati si nu mai produce ungerea la parametri reali. De aceea este bine sa il schimbi chiar inainte de intervalul recomandat de producator. Nivelul fluidelor trebuie verificat periodic. Uleiul de motor si lichidul de racire sunt cel mai usor de tinut sub observatie, ridicand capota si verificand semnele de pe joja sau de pe vasul de expansiune. La fel de importante sunt si lichidul de frana, uleiul de servo-directie sau uleiul din cutia de viteze, dar acestea sunt verificate in general la revizia in service. Ulei de motor Castrol 5W30 de la Autohut este alegerea naturala daca iti doresti performanta maxima a masinii in conditii de siguranta deplina.
Anvelopele Cauciucurile unei masini spun multe despre modul cum a fost exploatata. Orice defectiune a sistemului de directie sau de franare lasa urme vizibile. Autovehiculul ruleaza normal doar daca uzura anvelopelor este uniforma. Daca unul dintre cauciucuri este mai tocit decat celelalte, atunci undeva exista o problema ce trebuie remediata. Partea buna este ca gradul de uzura poate fi verificat la o privire mai atenta. Nu ignora nici indicatiile producatorului de pe cauciucuri. Informeaza-te cu privire la interpretarea caracterelor din inscriptia DOT, in special a celor patru numere de final, care indica data de productie: primele doua cifre arata saptamana, iar ultimele doua, anul fabricatiei. O anvelopa veche trebuie inlocuita chiar daca profilul mai are adancime de rulare, din cauza imbatranirii.
Sistemul de franare Deoarece nu poti cunoaste exact istoricul reparatiilor unei masini second hand, este bine sa incluzi sistemul de franare in lista de verificari prioritare. Placutele si discurile de frana sunt vizibile, insa cea mai fidela este o testare intr-un service specializat. Acolo poti primi informatii despre randamentul sistemului de franare, durata de viata ramasa a consumabilelor si ce piese ai de inlocuit.
Bateria Un acumulator auto rezista aproximativ 5 ani. Daca masina pe care ai achizitionat-o are o baterie care se apropie de aceasta perioada, este bine sa o inlocuiesti. In general, acumulatorii cedeaza in preajma sezonului rece, cand sunt supusi unei solicitari mai mari. Pentru a nu te trezi intr‑o dimineata friguroasa fara curent in masina, fii precaut si cumpara o baterie noua. Alege doar baterii cu capacitatea indicata de producatorul automobilului, in functie de consumatorii de curent pe care ii are masina. Service-urile auto care comercializeaza baterii iti pot verifica atat acumulatorul, cat si alternatorul, pentru a vedea cat de bine functioneaza incarcarea.
Starea caroseriei Caroseria este unul dintre cele mai vizibile elemente ale masinii. La o privire atenta, poti observa zgarieturi, lovituri, puncte de rugina, reparatii si alte interventii asupra tablei si vopselei. Starea vopselei este primul detaliu pe care trebuie sa-l analizezi atunci cand verifici masina pe care doresti sa o cumperi. O zona cu vopsea proaspata si neuniforma inseamna vopsire recenta, cel mai probabil in urma unui accident. Matuirea uniforma pe intreaga suprafata a masinii este semn ca vopseaua este originala. Un specialist poate recunoaste locurile in care automobilul a fost chituit in urma unei reparatii. Elemente importante ale caroseriei sunt vizibile doar cand masina este ridicata pe elevator. Asadar, nu strica sa soliciti un test in service autorizat, pentru a verifica o eventuala prezenta a ruginei pe elemente importante cum sunt pragurile. Orice interventie de remediere sau cosmetizare a unor zgarieturi sau puncte de rugina poate fi negociata din pretul de achizitie.

Autovehiculele second hand sunt atractive datorita pretului scazut la achizitie si a deprecierii mai mici in timp. Vopseaua, caroseria, bateria, franele, anvelopele, fluidele si filtrele trebuie sa se regaseasca in orice lista de verificari a masinii pe care vrei sa o cumperi. Acestea sunt elemente care influenteaza siguranta si confortul in timpul deplasarii, de aceea trebuie conservate si inlocuite la timp.