Exercitiile pentru antrenarea musculaturii si suplimentele pe baza de proteine ar putea constitui cheia pentru inversarea fragilitatii, sugereaza un nou studiu efectuat in Marea Britanie, citat de Press Association.

Metodele au fost descrise in studiu drept interventiile ''cele mai eficiente'' pentru intarzierea sau inversarea fragilitatii.

Totodata, oamenii de stiinta au notat ca interventiile sunt ''cel mai usor de implementat''.

Cresterea sperantei de viata a populatiei a condus catre o augmentare a cazurilor de fragilitate in randul varstnicilor.

Fragilitatea a fost descrisa drept un cumul intre efectele imbatranirii naturale si rezultatele unor afectiuni multiple pe termen lung, scaderea performantelor fizice a rezervelor corpului.

Potrivit estimarilor, fragilitatea afecteaza una din zece persoane de 65 de ani si peste aceasta varsta si mai bine de jumatate dintre varstnicii de peste 80 de ani.

In cadrul noului studiu, publicat in British Journal of General Practice, oamenii de stiinta din Dublin au condus o analiza sistematica a cercetarilor privind interventiile pentru fragilitate. Ei au identificat un numar de patruzeci si sase de studii implicand 15.690 de persoane.

Interventiile analizate in aceasta cercetare au inclus programe de exercitii fizice, educatia sanitara, administrarea de suplimente nutritionale, vizitele la domiciliu, suplimentele pe baza de hormoni si consilierea, precizeaza Press Association.

71% dintre studiile analizate au prezentat o imbunatatire a statutului fragilitatii in urma interventiilor, scrie Agerpres.

Autorii cercetarii au descoperit ca interventiile in privinta antrenamentului pentru intarirea musculaturii si suplimentele pe baza de proteine au fost in mod consistent considerate cele mai eficiente si mai usor de implementat.

''Controalele pentru depistarea fragilitatii este din ce in ce mai recomandata in cadrul asistentei medicale primare si in unele cazuri impusa contractual, insa, odata ce fragilitatea a fost identificata, exista o lipsa de orientare in privinta interventiilor'', au notat autorii cercetarii.
''Studiul subliniaza atat eficacitatea cat si usurinta implementarii interventiilor pentru fragilitate in cadrul asistentei medicale primare, iar aceste concluzii ar putea ajuta la alegerea celor mai bune interventii'', au adaugat specialistii.
Citeste si:
Alimentație sănătoasă: cele mai importante 5 surse de proteine de...
Alimentație sănătoasă: cele...

Autorii studiului au specificat in lucrarea lor cateva dintre recomandarile pe care medicii generalisti ar trebui sa le adreseze pacientilor. Printre acestea se numara 20-25 de minute de activitate fizica pe zi constand in cincisprezece exercitii pentru intarirea musculaturii mainilor si picioarelor si imbunatatirea echilibrului si coordonarii, efectuate patru zile pe saptamana.

De asemenea, in ceea ce priveste dieta zilnica, oamenii de stiinta au notat ca accentul trebuie pus pe lapte, oua, ton sau pui sau, in cazul in care se prefera, formule cu proteine in timpul meselor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.