Potrivit Politiei Romane, in ceea ce priveste petitia impotriva agentiei Papaya Advertising, "din cercetari nu reies aspecte de natura penala sau contraventionala, astfel ca la nivelul IGPR petitia s-a clasat".

"Petitia o inaintam in copie catre DGASPC-uri (Bucuresti si Ilfov) si transmitem adresa catre ANPDCA (cei care ne-au transmis initial petitia), pentru a face verificari, conform competentelor", arata sursa citata.

15 parlamentari de la PNL, ALDE si PSD au reclamat la Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului clipul ”Copiii referendumului”, realizat de agentia de publicitate Papaya Advertising, prin care indemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei in Constitutie, potrivit unui document publicat de petreanu.ro.

Seful agentiei de publicitate Papaya Advertising, Robert Tiderle, a fost chemat la audieri, marti, la sediul Directiei de Investigatii Criminale, in urma unei plangeri. Informatia a fost facuta publica de Robert Tiderle, pe pagina sa de Facebook, unde a postat citatia. "Ca urmare a sesizarii (...), ce are ca obiectul memoriul adresat de un grup de 13 parlamentari cu privire la clipul intitulat Copiii referendumului realizat de SC. Papaya Advertising SRL, va invitam sa va prezentanti in data de 6.11.2018 orele 8.30, la sediul Directiei de Investigatii Criminale (...) in vederea clarificarii tuturor aspectelor referitoare la obiectul sesizarii", se arata in adresa transmisa agentiei.

Robert Tiderle, administratorul agentiei Papaya Advertising, a declarat pentru News.ro ca a avut autorizatie din partea parintilor, precum si toate actele necesare inainte de a incepe filmarile la clipul "Copiii referendumului", prin care indemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei in Constitutie.

In urma reclamatiei facute de mai multi parlamentari la Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului privind clipul "Copiii referendumului", Tiderle s-a prezentat marti, la Politie. "A fost foarte dragut la Politie, pentru ca sunt oameni inteligenti. Mi-au spus ca n-au mai anchetat pana acum un spot publicitar, asa ca este o premiera si pentru ei si pentru noi. Cred ca i-am lamurit intr-o prima faza", a declarat publicitarul.