Rezultatele unui studiu australian, aparut in Nature, releva ca gusturile sunt determinate partial ''genetic''.

"Studiul a fost realizat pe un esantion foarte mare", pentru a demonstra ca "perceptia gustului amarui influenteaza preferinta pentru ceai sau cafea", a declarat pentru AFP Daniel Liang-Dar Hwang, de la Universitatea Brisbane, coautor al studiului.

Conform acestuia, cei care prezinta cea mai mare sensibilitate la gustul amar al cafelei sunt cei care o consuma cel mai mult, ceea ce ''sugereaza ca bautorii de cafea dezvolta un gust sau o capacitate de a detecta cafeina'', a mentionat profesorul de medicina preventiva Marilyn Cornelis.

"Genetica determina intr-o mai mare masura perceptia gustului amar decat perceptia dulcelui. Chiar daca, in mod natural, oamenilor nu le place gustul amar, putem invata sa apreciem alimentele amarui. Bautorii de cafea fiind, in general, mai sensibili la amarui decat bautorii de ceai au o probabilitate mai mare de a aprecia gustul amar al altor alimente, precum legumele verzi", completeaza Dainel Liang-Dar Hwang, citat de digi24.ro.