Fiscul solicita nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese si intermediari. Amenda pentru nerespectarea solicitarii Fiscului este de 2.000-5.000 de lei, relateaza profit.ro.

“Va solicitam informatii despre persoane fizice/Intreprinderi Individuale, Persoane Fizice Autorizate, Intreprinderi Familiale/ Societati Comerciale/ alte forme de organizare privind raporturile econoimice sau juridice pe care le-ati avut cu ocazia evenimentelor prijeluite de celebrarea casatoriei civile si religioase”, este solicitarea ANAF din documentele trimise celor proaspat casatoriti, conform Profit.ro.

Tinerilor casatoriti li se cer nume si date de contact ale persoanelor si firmelor care le-au oferit servicii de fotografie sau filmare, formatiilor sau persoanelor care s-au ocupat cu muzica si ale restaurantului unde a avut loc nunta si li se aminteste ca declaratiile sunt date “sub sanctiunea faptei de fals in declaratii, prevazuta de art 326 din Codul Penal”.

Sanctiunea pentru nerespectarea acestei obligatii este, pentru persoanele fizice, cuprinsa intre 2.000 si 5.000 de lei.