''In seara zilei de luni, academicianul Mircea Malita a trecut la Domnul. Reputatul carturar, scriitor, diplomat, ambasador, constructor de institutii si initiator de mari proiecte a fost presedintele fondator al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN) si patronul spiritual al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane 'Ion I. C. Bratianu' (ISPRI)'', se arata intr-un comunicat al Fundatiei Universitare a Marii Negre.
Academicianul Mircea Malita s-a nascut la 20 februarie 1927, la Oradea, intr-o familie crestin ortodoxa. A parcurs studiile liceale la Oradea, Fagaras, Beius si Bucuresti, in perioada 1937 - 1945. In Bucuresti, si-a continuat studiile universitare la Facultatea de Stiinte - Sectia Matematica si Facultatea de Filosofie (1945 - 1949), doua domenii care l-au sadit din punct de vedere al caracterului si din punct de vedere al perspectivei viitorului. In 1972 si-a sustinut teza de doctorat intitulata "Modele matematice pentru negocieri".
''Cariera domniei sale de profesor, diplomat si eseist a fost construita prin pasi marunti, dar siguri. Printre primii pasi se numara: student participant in delegatia Conferintei Pacii de la Paris, condusa de Mihail Sadoveanu in 1949; secretar in Comitetul Pacii, presedinte Mihail Sadoveanu intre 1952 - 1953; director al Bibliotecii Academiei Romane in perioada 1950 - 1956''.
Mircea Malita a fost: consilier al primei Misiuni permanente a Romaniei pe langa ONU intre 1956 - 1961; director al Directiei culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe intre 1960 - 1962; ministru adjunct in Ministerul Afacerilor Externe intre 1962 - 1969; ministru al invatamantului intre 1970 - 1972; consilier pentru probleme externe si ministru de stat, membru al consiliilor pregatitoare ale conferintelor mondiale ale ONU pentru populatie, stiinta si tehnologie, pentru dezvoltare, intre 1974 - 1979; ambasador in Elvetia si la ONU (Geneva) intre 1980 - 1982 si ambasador in SUA intre 1982 - 1984.
A sustinut cursuri de relatii internationale la Universitatea din Oradea intre 1990 - 2000; cursuri si reuniuni internationale la Praga, Moscova, Londra si New York in 1991; cursuri la Academia de Studii Economice si Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative intre 2000 - 2008.
Mircea Malita a fost ales membru corespondent al Academiei Romane in 1974, iar in 1994 a fost ales membru titular. Este presedinte fondator al Fundatiei Universitare a Marii Negre; membru fondator al Centrului European de Cultura din Bucuresti; membru de onoare in cadrul Clubului de la Roma; membru al Academiei Mondiale de Arte si Stiinte; membru al Academiei Internationale de Perspectiva Sociala; membru al Federatiei Mondiale a Studiului Viitorului; membru al Academiei Internationale "Leonardo da Vinci" din Roma; membru al centrului de studii al Organizatiei internationale din Geneva, potrivit Agerpres.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului A murit academicianul Mircea Malita.