“Una dintre consecinte o reprezinta dismenoreea, adica durerile menstruale. O alta o reprezinta durerea din timpul actului sexual. Alte persoane se confrunta cu dureri in timpul mictiunii sau al eliminarii materiilor fecale. In plus, endometrioza este si o cauza a infertilitatii. Deci, ca o concluzie sunt doua consecinte importante: durerea si infertilitatea. Asta nu inseamna ca orice persoana cu endometrioza se confrunta cu infertilitatea. Insa boala poate produce aderente si infundarea trompelor asa ca poate impiedica o sarcina pe cale naturala. De altfel, endometrioza este responsabila pentru 40 la suta din cazurile de infertilitate de cauza feminina”, afirma prof dr. Taner Usta, expert in obstetrica-ginecologie la Altunizade, ACIBADEM.

Endometrioza poate aparea atat in adolescenta, cat si la varsta adulta si poate continua pana la menopauza. Cauzele endometriozei nu sunt pe deplin cunoscute, iar medicii care studiaza si trateaza boala suspecteaza ca fiind vinovate anumite modificari genetice, probleme imunologice si dezechilibre hormonale. In plus, femeile care au mame sau surori care sufera de endometrioza au un risc de 7 ori mai mare de a se confrunta cu aceasta afectiune.

“Statistic, o femeie cu endometrioza este diagnosticata la 7 ani de la debutul bolii, perioada de diagnosticare situandu-se intre 5 ani si jumatate si 10 ani. Chiar daca femeile se plang medicului ginecolog de anumite simptome, acestea pot fi similare altor afectiuni precum sindromul de colon iritabil. Exista o multime de afectiuni care debuteaza la nivel abdominal si care produc durere. Dar cea mai frecventa cauza pentru acest simptom este endometrioza”, completeaza specialistul in tratarea endometriozei.

Potrivit unui comunicat remis 9am, evaluarea istoricului medical, examinarea ginecologica si ecografia fac parte din protocolul de diagnosticare a endometriozei. In cele mai multe cazuri, endometrioza se localizeaza la nivelul ovarelor. Insa exista si situatii cand poate afecta structurile pelvine profunde sau intestinele, iar specialistii recurg la colonoscopie sau rezonanta magnetica. Terapiile difera de la caz la caz si tintesc eliminarea durerilor si mentinerea fertilitatii in cazul femeilor care-si doresc copii.

“Prima noastra intentie este sa aplicam tratamentul medicamentos si apoi, in anumite cazuri, recomandam interventia chirurgicala. Depinde de la caz la caz. Daca vrem sa pastram rezerva ovariana, iar endometrioza afecteaza ovarele, nu ne grabim sa operam pacienta pentru ca interventia chirurgicala poate afecta rezerva de ovule. Insa la anumite paciente, facem interventia si aplicam laparoscopia care ne ofera o buna vizualizare a zonei tratate. In anumite cazuri, problemele de fertilitate se pot rezolva dupa operatie. Viitorul il reprezinta si aici chirurgia robotica, tehnicile din ce in ce mai sofisticate facand interventiile din ce in mai usoare si mai precise”, descrie tabloul terapeutic al endometriozei prof dr. Taner Usta, expert in obstetrica-ginecologie.

In functie de situatie, medicii pot recomanda crioprezervarea ovulelor inaintea interventiei chirurgicale de indepartarea a tesutului endometrial. In plus, ei atrag atentia asupra faptul ca endometrioza poate creste riscul pentru anumite tipuri de cancer ovarian si ca poate recidiva daca nu este tratata de un specialist in endometrioza.