La intrarea in sediul Guvernului s-au creat cozi, fiind necesar ca toate persoanele sa treaca prin filtrul de securitate. Initial, managerii de spitale au avut acces in Palatul Victoria pe o singura intrare, ulterior acestia fiind directionati si catre o alta.

Intalnirea managerilor de spitale cu premierul Viorica Dancila era programata sa inceapa la ora 13,00.

La inceputul sedintei de Guvern de miercurea trecuta, premierul Viorica Dancila le-a solicitat ministrilor Sanatatii, Muncii si Finantelor ca, pana la sfarsitul saptamanii, sa identifice "problemele care apar in sistemul de sanatate" pentru a putea fi gasite solutii.

"In cadrul acestei sedinte vreau sa rog pe doamna ministru al Sanatatii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finantelor Publice sa identifice, pana la sfarsitul acestei saptamani, problemele care apar in sistemul de sanatate, sa gasim solutii", a declarat Dancila.

Totodata, sefa Executivului le-a cerut celor trei ministri sa aiba, luni, o discutie cu managerii spitalelor in care sunt probleme, pentru a fi identificate "solutiile corespunzatoare".