Cei doi faceau parte dintr-un grup de 20 de persoane si au fost gasiti dupa cateva ore de echipa de jandarmii montani din cadrul postului Nehoiu, Buzau.

Cei doi turisti si-au dat seama ca au uitat camera foto si s-au intors sa o recupereze, moment in care s-au pierdut de grup si s-au ratacit, informeaza purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Buzau, Georgiana Naziru.

“Cele doua persoane plecate pe traseu nu au mai ajuns la pensiune, nu s-a putut lua legatura cu ei telefonic, motiv pentru care, dupa circa 3 ore de la momentul despartirii de grup, a fost efectuat apelul la 112. Echipa de jandarmi montani din cadrul postului Nehoiu s-a operationalizat in jurul orei 01.00, incepand cautarea celor doua persoane, cu sprijinul altor doi membri ai grupului de turisti”, a declarat purtatorul de cuvant, potrivit Stirileprotv.

Cei doi turisti au fost gasiti la aproximativ 9 km de localitatea Varlaam, in jurul orei 05:00.

Oamenii nu au fost raniti.